joi, 30 aprilie 2009

"Îngerul digital" et comp.

Daţi-mi voie să revin asupra problemei cu cipurile. Vreau să vă recomand filmul "Îngerul digital". La final veţi fi probabil intrigaţi, speriaţi şi confuzi, dar este unul din puţinele lucruri care te fac să te gândeşti şi la partea spirituală a vieţii. V-aş spune mai multe despre film, dar vă las pe voi să interpretaţi ceea ce veţi vedea. După ce am vizionat filmul, mi-am propus să nu accept niciodată să fiu monitorizată sau ceva de genul ăsta. Surprise: Ieri la liceu ne anunţă că de la anul vom avea legitimaţii cu cod de bare(cred că cunoaşteţi faptul că în orice cod de bare există acele 2 bare verticale mai lungi decât restul, sub care nu există nici un număr şi care se repetă de 3 ori; acele bare semnifică numărul 6, iar dacă veţi desena/măzgăli capetele de jos ale barelor şi apoi veţi merge cu produsul la casa de marcat, aparatul acela nu va detecta produsul). Cred că din cauza aceasta o să-mi creez iar probleme cu diriga şi cu direcţiunea...ideea e că dacă îmi fac o asemenea legitimaţie, o să-i dau foc! Nu acceptaţi să fiţi marcaţi precum vitele! După ce vizionaţi filmul, vă aştept cu comentarii. Doamne, ajută!

Un comentariu:

  1. Dacă tot îţi plac filmele care şochează, recomand "Requiem for a dream"... Poate ai auzit de el :)

    RăspundețiȘtergere