miercuri, 24 decembrie 2014

Gând

Ți se plimbă parfumul prin nările mele
La fiecare sfert de cheie.
Ți se plimbă numele prin gândurile mele
La fiecare pojghiță de gheață rasă,
Ți se mai plimbă vocea, odată cu sunetul motorului, prin liniștea din urechi
Și buzele printre buzele mele...

La fiecare sfert de vis.


marți, 16 decembrie 2014

"Pe un raft, dar un raft în..."

I-am fiert.
pe unii în ceaiul sau cafelele rămase nebăute,
pe alții în ciocolată Ikea-exact ca în cartea de bucate,
iar pe tine te-aș fierbe în soluție de dezghețat parbrizul
(deși știu că ai prefera în șampanie)
Prea multe borcane cu dulceață de cireșe amare în cămară.


marți, 2 decembrie 2014

Afară ninge liniștit...

Te bucuri că ieri n-a nins și ai avut drum curat și uscat. Te trezești frumușăl și arunci un ochi pe geam...ce frumosi si albi sunt copacii.....aaalbi? Opa...a nins. Și dacă a nins nu înseamnă că ieși cu sania ca acum vreo 10 ani. Înseamnă că ai treabă. Prietena ta cu 4 roți te așteaptă trei etaje mai jos să o cureți de stratul, încă în formare, de zăpadă. 
Știu asta și doar n-o s-o dezamăgesc. Nu am racletă și perie, dar am în portbagaj niște eșantioane de material textil (în traducere liberă....cârpe) pe care le-aș putea folosi cu succes. Unde? În portbagaj...și dacă nu se deschide? Mai încerc odată. Și dacă tot nu merge? Curăț zăpada cu mâna și intru în portbagaj rabatând bancheta din spate. Un căpăcel din plastic pare să ascundă după el mecanismul. Atunci scot căpăcelul și ajung la mecanism. Pfiu...portbagaj deschis...cârpele sunt acolo. Iau una dintre ele, o înfășor în jurul mâinii drepte și încep operațiunea. Încet, încet începe să nu mai semene a iglu pe roți. Următorul drum este la hypermarket. Mă impresionează de-a dreptul...o perie cu racletă inclusă în coadă. Dar, scump doamnă, scump....o măturică de la piață e sigur mai ieftină. Racletă la doar 2,68 lei...ieftin ca braga, dar așa de mică încât o pierd prin mână. Îmi face cu ochiul și un bidon plinuț cu lichid de parbriz. Nu pot să îi rezist...cedez și îl cumpăr. Văd și câțiva brăduți parfumați...dar nu negri. Doar galbeni-vanilie. Bleah. Acum mă duc să termin meciul cu ninsoarea. Deszăpezirea-Runda a 2-a!

luni, 24 noiembrie 2014

Omule-vraci



Omule-vraci, lasă mojarul jos.

Omul-cu-pisici a tăiat demult perechea cea mare de aripi

Și a lăsat pisicile să lingă sângele.

Paradoxal, Omul-măcelar a lucrat curat.

A legat aripile de lapte de clanța ușii

Și a tras de pe partea cealaltă.

Omule-vraci, lasă mojarul jos.

Ai fugărit pisicile cu vorbe potrivite.

Pentru tine mai am o pereche de aripi scurte.

Cu care nu știu dacă te pot cuprinde.

Omule-vraci, lasă mojarul jos.

Am nevoie doar de incantații

Șoptite la ureche când e frig afară

Și încep să-mi sângereze cioturile vechi

Pe noile aripi.


vineri, 7 noiembrie 2014

Cronica unor alegeri așteptate

De data asta n-o să vă întreb precum personajul lui Caragiale: ”Eu cu cine votez?”
O iau la pas, însoțită de o doză de lehamite, prin comuna a cărui nume duce pe toată lumea cu gândul la Lizuca și Patrocle. Diferența e că nu văd nici zâne, nici bursuci și nici magie...doar pensionari ce adună frunzele, continuând prin a le da foc și a contempla norii de fum ce trec neregulamentar prin grădinile vecine și peste șosea. Părăsesc șoseaua principală și intru pe prima uliță. Văd un anunț interogativ pe stâlpul din intersecție. ”AI NEVOIE DE BANI?”...nu, nu, nu e un afiș pentru vreun studio de video-chat...e pentru o firmă de credite. Nu, mulțumesc, n-am nevoie...am nevoie de un job.
Are ”17”(71) anișori proaspăt împliniți ieri, este beneficiară a ajutoarelor de la primărie și se încăpățânează să voteze la plesneală. E vorba de bunică-mea și sper că jocul ei ”Din Oceanul Pacific/A ieșit un pește mic....etc” să nu-i ducă ștampila pe roșul neregulamentar în turul al doilea.
De ce nu-l votează ea pe neamț? Că nu e ortodox. -Bine, bre, dar primii doi regi erau ortodocși? Și ce, v-au interzis cumva să mergeți la biserică? Nu tot comuniștii au făcut asta?
Îmi închei vizita până nu se mai face o mică schismă în familia noastră diversă. În drum spre casă, pe partea dreaptă, îmi sare în ochi un afiș cu William Brînză. Auzisem de el, dar abia acum îi văd fața. Pe partea cealaltă de șosea sunt 3 afișe cu Ponta și 2 cu Tăriceanu. O sută de metri mai încolo, iarăși două cu Ponta. Bre, ăștia care vedeți mai multe afișe cu Ponta în același loc, puneți de două ori ștampila...o să conteze mai tare.
Impresia de civilizație dată de bucata de asfalt din prima jumătate a străzii secundare e trădată de îngrășământul eco lăsat în urmă de cireada de vaci. Un tractor, care sigur nu e de pe vremea lui Tăriceanu, ajunge la asfalt din sens invers, ocolește puștanii ce joacă fotbal în mijlocul străzii și trece în viteză pe lângă mine, lăsându-mă într-un nor de praf. În intersecție fac la dreapta. Peisajul familiar al cimitirului mă face să gândesc într-un mod ceva mai realist...ăștia nu mai pot vota, nu mai pot face nimic. Deci, votați, trăiți cât mai puteți !





vineri, 6 iunie 2014

Războiul germano-scandinav al coupe-urilor


Cu toții, cunoscători sau nu, suntem atrași de imaginea unei mașini frumoase. Ochiul nostru este încîntat de ceea ce vede fără să analizeze detaliile. Poate și urechea e puțin gîdilată de o plecare nervoasă de la semafor. Cîți dintre noi, însă, se gîndesc la acea mașină mai mult decît ca la un bibelou mișcător? Voi ce ați prefera dacă ați avea de ales întru un Volkswagen Scirocco și un Volvo C30? Pe cine ați paria în acest război germano-scandinav?

 Despre Scirocco Promotor scria în 2008:„În ceea ce priveşte dimensiunile, noul Scirocco este lung de 4256mm, lat de 1810 mm şi înalt de 1400 mm, fiind practic un Golf mai mic, mai înghesuit, cu un portbagaj de doar 292 de litri atunci cînd este încărcat pînă la plafon, singurul atu părînd a fi designul modern şi moştenirea numelui binecunoscut.”

 Scirocco vine cu motorizările 1.4, 1.8 și 2.0 litri cu puteri de 122, 160 respectiv 200 CP., cuplate la cutii de viteză manuale în 6 trepte, dar și cu varianta de motor 1.8 turbo cuplat la o cutie DGS în 7 trepte. Cea mai lentă versiune de Scirocco ajunge la 100km/h în 9,7 secunde. În versiunea facelift, prezentată la Geneva în 2014 schimbările exterioare sunt unele discrete, avînd în vedere grila frontală, capota portbagajului şi spoilerele faţă-spate, iar farurile sunt schimbate cu unele cu tehnologie bi-xenon cu LED.

 Despre motorizările noului model facelift, Promotor scrie: „Propulsorul 1.4 TSI e mai puternic cu 3 CP (125 CP) iar cele trei variante ale motorului 2.0 TSI primesc 20, 10 şi 15 CP în plus, reuşind să livreze acum 180, 220, respectiv 280 CP. Nici popularul 2.0 TDI nu scapă de modificări şi oferă două versiuni de 150 şi 184 CP, cu 10, respectiv 7 CP în plus.” Cum a evoluat Scirocco, putem afla din următorul video.

 În 2006 Volvo lansează modelul C30, despre care Promotor scria: „Noul model este cel mai mic şi mai expresiv model din gama producătorului scandinav. Potrivit producătorilor, C30 este destinat tinerilor activi în mediul urban, dar poate îndeplini şi funcţia celei de-a doua maşini în familie. Măsurînd doar 425 cm în lungime, noul C30 este cu 21 cm mai scurt decât Volvo S40. Ampatamentul foarte mare, de 264 cm, a dus la poziţionarea rotilor spre extremităţile caroseriei, creînd impresia de forţă şi dinamism.”
Hayonul din sticlă oferă un bun acces la portbagaj, avînd două plase ce protejează conținutul acestuia.

Despre motorizările lui Volvo C30 aflăm următoarele: „Cuprind puteri de la 100 până la 220 CP. Motorul de bază este unul pe benzină cu o capacitate de 1,6 litri şi 100 CP. Dieselul de aceeaşi capacitate dispune de 9 CP în plus, obţinuţi tot dintr-un motor cu 4 cilindri în linie. Versiunea de top diesel D5 dezvoltă 180 CP”

 Cei de la Volvo pun accent pe siguranța mașinii, fiind „proiectate astfel încât să aibă rezultate excelente la impactul cu pietonii.” Mai aflăm că „noul model beneficiază de un standard înalt de siguranţă activă şi pasivă, ESP-ul fiind de serie. La fel sunt şi airbagurile frontale, cu deschidere în două trepte, coloana de direcţie telescopică şi limitatoarele de forţă la centurile faţă.” Are, de asemenea, un sistem ce constă într-o cameră video ce poate detecta o maşină aflată în unghiul mort, şoferul fiind anunţat prin intermediul unui indicator situat la baza montantului parbrizului.

 În ceea ce priveşte siguranţa pasivă, suntem înformați că partea frontală este divizată în zone cu grade diferite de absorţie la impact, pentru o deformare controlată. De asemenea, motoarele sunt montate transversal, astfel încît să aibă destul loc de deplasare în momentul unui impact. În 2010, despre Volvo C30 facelift, Promotor scria: „Hatch-ul celor de la Volvo rămâne o alternativă practică la celebrul Audi A3 sau BMW Seria 1.”

Și cei de la Top Gear par a fi încîntați de această mașină.

Pînă acum am condus mașini Volkswagen, nu Scirocco, desigur, poate de aceea eu aș fi tentată să aleg Volvo. Nu pentru că aș avea ceva de obiectat la adresa mărcii Volkswagen, ci pentru că aș vrea să încerc ceva nou.
Surse: Promotor
          Youtube
By Oana Ojică: #mașini

Cronica unui război anunțat

Dacă vă plac filmele istorice sau cele despre război, vă recomand să vedeți Into the white (În mijlocul pustiului alb).
Povestea pe scurt o gășiți aici și sună cam așa:
„Suntem la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar deasupra Norvegiei o grea bătălie se dă în înaltul cerului: două avioane, unul britanic, celălalt german, se prăbuşesc într-un ţinut izolat. Coincidenţa face ca piloţii goniţi de gerul năprasnic să caute adăpost în aceeaşi colibă. Războiul i-a transformat în inamici, dar provocările situaţiei lor îi vor obliga să colaboreze pentru a supravieţui.”

Povestea seamănă puțin cu cea din filmul Joyeux Noel, doar că la scară mai mică, lipsind, de asemenea, motivul sacru al Crăciunului. Acțiunea se petrece în proporție de 70% la o cabană din munți. Cadrele largi dezvăluie un peisaj predominant alb, nu foarte spectaculos, cu excepția unei aurore boreale pale, spre sfîrșitul filmului. După ce un avion nemțesc și unul britanic au fost doborîte, cele două echipaje își fac, separat, planuri de salvare. Ajungînd în același loc, într-o zonă muntoasă a Norvegiei, trei nemți și doi britanici încep să-și dispute supremația în cabană, fiind unii prizonierii celorlalți în funcție de tabăra în care ajung armele.

 Povestea începe cu adevărat abia după ce se renunță la arme și se plănuiește supraviețuirea prin colaborare. Dacă vă așteptați la un film CU război, împușcaturi și mult sînge, veți fi cam dezamăgiți. Războiul poate, într-adevăr, să scoată ce e rău din oameni, dar poate să scoată din ei și ce e bun. În cazul filmului nostru este prezentată partea umană a războiului, viața celor fără grade prea mari, a ostașului din al Doilea Război Mondial, cu îndoielile și micile drame proprii.

 Astfel îi cunoaștem pe locotenentul german Horst Schopis, părăsit de soție și cu îndoieli în privința acestui război, pe tăcutul și talentatul Wolfgang Strunk, care se oferise voluntar în război, pe Josef Schwartz, care poartă cu mîndrie un exemplar din Mein Kampf cu autograf, și pe cei doi britanici despre care nu se dau prea multe detalii. Căpitanul Charles P. Davenport are trăsăturile tînărului englez din clasa aristrocrată, pe cînd ajutorul său, Robert Smith, are manierele și obiceiurile unui englez din suburbii sau chiar de la țară.

 Momentul în care cei cinci stau nehotărîți în jurul unui biet iepure polar vînat de către Smith și discuția din timpul „preparării” animalului, arată că de fapt războiul nu e altceva decît o joacă pentru băieți mai mari, care sunt capabili să ucidă, dar nu au gătit în viața lor. Vorbind de latura umană ajungem la scena în care fiecare, mai puțin Horst, mărturisește celorlalți ce fată îl așteaptă acasă. Astfel, ajungem să vedem omul ce stă în spatele ostașului zelos, reprezentant al Imperiului Britanic sau au Reich-ului.

Impresia cu care am rămas la finalul filmului a fost aceea a inutilității războiului.


Official Trailer
Surse: Cinemagia
          Imdb
          Youtube

By Oana Ojică: #filme

joi, 1 mai 2014

„Ce chestie...”

          De vreo săptămână tot încep să-ți scriu și nu reușesc să termin. Știu, deja ți-am dedicat un reportaj. Am câte un mic monolog cu tine în fiecare zi. Noaptea trecută, însă, te-am simțit, cumva, aproape. Am încercat să dorm în tren așa cum am învățat la spital, pe scaun, cu coatele pe genunchi și cu capul în palme. Nu, în tren nu era nici un pat pe care să-mi pun capul. Începuse să fie frig, așa că am scormonit în bagaj și am găsit puloverul tău alb...alb, așa, ca la daci. Mi-e puțin larg și, numai bine, nu mi se văd kilogramele în plus.
           M-am uitat zilele trecute în oglindă și m-am gîndit la tine. Știi ce mi-ai fi spus, nu? Că burta mea, din profil, pare sătulă. Fac un exercițiu de imaginație să-mi amintesc tonul pe care o spuneai...și zîmbetul aferent. Din partea ta voi lua asta ca pe un compliment. Știu că ai fost cuminte, exact cum ai promis...cumva, prea cuminte. Nu m-am supărat că nu m-ai așteptat, doar așa ne-a fost vorba, dacă nu acum, atunci mai încolo...bucură-te de muzica live și asigură-te că și pe acolo există vreun Ion. :) Se pare că motanul, cel pe care amîndouă l-am fi vrut tuns, îți duce dorul. Și nu e singurul. M-am uitat la un sertar plin cu poze. Te-am recunoscut cu greu...aveai ceva mai multe kilograme. Scuză-mi lipsa zilele astea, promit să beau și la Cluj niște bun-bun pentru tine și să te vizitez de îndată ce mă întorc!

Cu drag, Oana mică from Familia :)

luni, 31 martie 2014

Remember

          De data asta nu mi-ai mai făcut cu mâna în retrovizoare când am plecat. De data asta eram eu în spate. E prima dată când nu fac drumul ăsta cu bucurie. Prima dată când nu iau pâine de pe drum. Prima dată când nu ieși din bucătărie să ne întâmpini cu zâmbetul pe buze. Prima dată când în casă mirosea a tămâie. Știi, preferam să mănânc ceva gătit de tine, nu pentru tine...poate o bombă de aia calorică cu mămăligă, slănină și caș, poate niște brânză în coajă de brad sau poate chiar friptură de miel, singura friptură de miel mâncată cu plăcere, de altfel.
          De data asta merii bătrâni din curte sunt înlocuiți cu crenguțe proaspete de brad. Ograda plină de lume pare pustie fără merii noduroși.
          Să știi că nu regret absolut deloc sticla aia micuță de cola, introdusă clandestin în spital. Am aflat că ți-a fost rău în seara aia, dar nu mi-ai spus nimic, probabil ca să nu mă simt vinovată și ca să nu te cert.
Iartă-mă că am râs, chiar dacă printre lacrimi, în timpul predicii. Recunoaște că a bătut ăla câmpii cu o grație rar întâlnită. A ajuns de la Noica, la tratate de medicină, la ADN și apoi la magnetism și fizică cuantică. Ai fi râs și tu!
          Cred că mâine o să beau o sticlă de cola cu o problemă de matematică în față...sau poate cu niște radicali. Poți să-mi ții companie.

joi, 20 martie 2014

Words for a friend

Arunc o privire pe blog și sesizez că ești „vinovat” de ultimele postări. Nimic tragic în asta. Azi nu-ți scriu direct, dar scriu aici. Știi tu, aici poți alege să nu răspunzi...și cum știu că îți e cam greu să răspunzi, aleg varianta asta. O să încep prin a-ți spune „ȚI-AM ZIS EU!”, și aici mă refer la faptul că sunt puțin stresantă...ei bine, asta e varianta mea demo. Adică...sunt stresantă, dar mă tratez! Sper că te-am făcut măcar să zâmbești un pic cu textul ăsta. Ei, scopul textului era de a-ți cere niște scuze, fără suplimentul de cenușă în cap. Și ține minte că am o grămadă de chestii să-ți povestesc! Iar imaginile...n-au nici o legătură. Doar mă laud cu ultimele capturi!

luni, 24 februarie 2014

Pentru că...dilemă

Îmi plac metaforele și vorbitul în doi peri atunci când le folosesc eu și...atunci când le înțeleg spuse de altcineva! Uneori pricep dar las să pară că nu. Nimic funny atunci când nu pricep. De ce ai spune ceva ce, mai apoi, consideri că e mai bine că nu am înțeles? Înseamnă că dacă aș fi înțeles nu ar fi fost bine, corect? Și de ce mi-ai spune ceva ce ai risca să înțeleg și de fapt nu ar trebui să înțeleg? Ei, acum o să te întrebi de ce am scris pe blog? Pentru că pare mai impersonal și pentru că...poți alege să nu răspunzi. Stay chill, my friend, just a personal dilemma! 

joi, 20 februarie 2014

Zi de Iași pe scurt

O discuție interesantă poate ține uneori, cu succes, locul prânzului. Servești, de fapt, felii de viață. Un pic acre, un pic mai mult picante, numai bune de condimentat o zi posomorâtă de provincie. Și totuși, te întrebi dacă meriți atâta încredere.

sâmbătă, 15 februarie 2014

Operațiunea ”Monstrul”

          Ceva de băut, vă rog, să pot și eu să întreb:”Eu cu cine votez?”
          Dacă în textul lui Nenea Iancu alegătorul e cel care-și pune problema în ceea ce îl privește pe el și votul său, zilele astea observ că toată lumea își pune problema asta în ceea ce îi privește pe ceilalți, inclusiv în ceea ce mă privește. Măcar știm sigur candidații. Dacă până mai ieri vedeam totul ca pe un întreg omogen cu micile conflicte interne de rigoare, cu micile bisericuțe aproape nevinovate, astăzi am senzația că iceberg-ul se crapă necontrolat și că toată treaba începe să semene cu gheața zdrobită dintr-un cocktail, totuși, de aceeași culoare.
          Acum e momentul să-ți aduci aminte de toate datoriile, toate ”recunoștințele” și mai ales toate răzbunările promise de mult, nu? Scoateți morții de la naftalină, deci! Acum e momentul să vezi cât valorezi tu...și părerea ta. Trebuie, eventual, să te vinzi, dar scump, că nu poți în fiecare an. Umplem pereții cu susținere, comentăm malițios, jucăm dur, eventual, pe o singură carte. Aruncăm năvoade cu ochiuri largi sperând să prindem pești mari. Ei bine, chiar dacă prima impresie ar putea spune altceva, mă simt o hamsie, deci nu vreau să am de-a face cu năvodul ăsta! Poate că sunt unul din peștișorii din acvariul lui Iona lui Marin Preda. Măcar lăsați-mă să îmi închipui că înot într-un ocean. Aș putea să ”fur” viermișorul din fiecare undiță plasată strategic pe același mal și gata. Dar nu, prefer să înot în ape ”internaționale” și țin să anunț lucrul ăsta.
          Fie ca cel mai priceput pescar să prindă ”monstrul”!
          Între timp...povestește-mi ceva frumos! (http://www.youtube.com/watch?v=_XURBEh9CYE)

luni, 10 februarie 2014

Jurnalul clientului nemulțumit II

          Da, da, da, e vacanță. Căminul s-a golit treptat, frigiderul meu la fel. Mintea, însă, nu. Stomacul vrea și el să depășească limita de avarie. Soluția e una singură: cumpărături! Îmi plimb hotărâtă coșul prin hypermarket. Orice abatere de la planul inițial poate avea efecte dezastruoase asupra bugetului. Și totuși...sfatul repetitiv al mamei:”Să îți iei fructe!” are efect. În stânga portocale, în dreapta portocale. Mărimi diferite, soiuri diferite, prețuri diferite, coduri diferite...cred că și gusturi diferite.        
          Aleg câteva portocale roșii...mă rog, cele mai roșiatice decît restul. Sunt de mărimea mandarinelor. Le cântăresc și merg la casă. ”Dhoamna” de la casă le ia, se uită pe etichetă și mă întreabă:
Dhoamna:   - Dar astea sunt portocale roșii?
Eu: - Da.
D (către un gardian): - Astea sunt portocale roșii?
Gardianul: - Cre'că...
D: - Așa de mici?
          Nu știu dacă a convins-o părerea nesigură a gardianului, moaca mea sau coada care se făcuse la respectiva casă, dar cert e că a cedat și a scanat portocalele. Păi de ce Doamne iartă-ma crezi că ți-as cumpăra portocale de 4 lei kg la preț de portocale roșii, adică 5 lei și ceva kg? Aloo!
În fine, îmi pun cumpărăturile într-o sacoșă și mă îndrept spre ieșire. Îmi ia câteva secunde să sesizez că nu mi-a dat bonul așa că mă rog să nu mă oprească vreun ”nene” gardian să verifice bonul. Pfiu...aer rece și curat!
          Trebuie să trec pe la o florărie, e ziua unei mătuși. Aleg 3 trandafiri și îi explic că nu vreau 2 metri de celofan pe ei, ci doar o panglică discretă. Înșfacă cu talent rola de panglică și taie vreo jumătate de metru. Îi face un nod strașnic și apoi începe să cârlionțeze capetele cu un foarfec, fix lângă cartonul pe care are o bucată mușcată de pizza. Nu mai are rost să spun că panglica aia s-a frecat de bucata de pizza pe toate părțile...dacă era celofan nici nu vreau să mă gândesc. Sper din tot sufletul ca buchetul să nu miroasă a salam.
          Apropo de portocalele roșii...gust ușor diferit, dar nu prea sunt roșii.


luni, 20 ianuarie 2014

Donație cu cântec...

E 20 ianuarie și plouă într-un mod nesuferit. Umbrela chinezească, împrumutată, care pare să nu mai reziste mult și genunchii reumatici, proprietate personală, prevestesc fenomene anormale. În fața Primăriei presa e strânsă în jurul cuiva care dă declarații...mă întreb de ce ar da primarul ori viceprimarul declarații în ploaie și de ce la fără 5 minute, când ei în general întârzie jumătate de oră. M-am liniștit, nu e nici unul dintre ei. Un individ de aproximativ 30 și ceva de ani, înalt, elegant și deținător al unei mustăți asemănătoare cu cea a lui Salvador Dali, stă lângă Ciprian Porumbescu și Barbu Ștefănescu Delavrancea (lângă busturile lor, ce credeați?) și vorbește însuflețit despre actul de donație pe care îl face astăzi urbei. Trebuie să recunosc că are o alură excentrică, doar e artist! Mă gândesc că am ratat subiectul. Ba deloc! Prind povestea din mers. Aflu că e sculptor, se numește Alin Neacșu și a realizat două dintre cele trei busturi furate in luna martie 2013 din Parcul Copou. Pe Nicolae Gane îl are încă în lucru. Are în mână un act de donație cu număr de înregistrare.
În biroul de presă, purtătorul de cuvânt al instituției apare pentru a da porția zilnică de declarații oficiale și seci, porția de statistici reci și de non-atitudini. Cu asta se hrănește presa locală. Odată cu jurnaliștii, în încăpere intră și artistul care îl întreabă pe reprezentantul instituției cui ar trebui să dea actul de donație. Dialogul dintre ce doi a căpătat o tentă deloc pașnică în condițiile în care purtătorul de cuvânt a abordat o atitudine ostilă din prima secundă în care a fost abordat. N-o să vă plictisesc cu transcrierea integrală a înregistrării ce se găsește pe internet, câteva replici sunt de ajuns:
Sebastian Buraga, purtător de cuvânt Primăria Iasi - Alin Neacșu
A.N.: “Eu le-am adus și trebuie băgate în clădire...”.
S.B.: “De ce?”
A.N.: “Păi eu ce să fac cu ele?”
S.B.: “Și eu ce să fac cu ele?”.
P.S. Discuția s-a încheiat, artistul a plecat, conferința s-a terminat...busturile la intrare în Primărie le-au lăsat!
P.P.S. Acum că am terminat de scris și trimis știrea seacă și neutră despre subiect, mi-am permis să scriu și pe blog...așa cum simt eu. Toată presa a înclinat balanța într-una dintre părți...dar eu...cum am învățat la școală, parol!