vineri, 28 august 2009

EU, Lăstunul!

Salutare...da, da, sunt eu!:D Eu, Dacia 500 (prietenii îmi spun Lăstun). EU, maşinuţa cu roţi de roabă, cu un singur stergător de parbriz si numai două faruri (nici nu mai ţin minte dacă am şi fază lungă...ei,nu mai contează....am semnalizări,deci e bine). În parcare nu mai era loc şi pentru mine...chiar şi locul pentru cei cu handicap era ocupat...de dita-mai bolidul. Eu m-am mulţumit cu spaţiul dintre parcare şi trecerea de pietoni. Vai, de aţi şti voi ce bine mă simt aici: soarele îmi mai încălzeşte puţin vopseaua, roţile mi s-au mai dezmorţit...după un deceniu de stat în garaj. Vă urez drum bun şi vouă, ălora mai mari si impunători. Să respectaţi viteză legală, cum fac şi eu de altfel.

p.s. Sunt înmatriculat la primărie. O fi bine?

miercuri, 26 august 2009

Pentru toţi cei care au fost, sunt sau (Doamne fereşte!) vor fi bolnavi!

După ce citiţi cele două articole anterioare, sunt absolut sigură că veţi ajunge la aceeaşi concluzie ca şi mine! Decât să apelaţi la sistemul sanitar românesc, mai bine : Fugiţi! Fugiţi! Fugiţi! Unde vedeţi cu ochii! (ei, dacă nu vedeţi, mai bine consultaţi un oftalmolog...unul particular). Acum să revenim la firul poveştii. După toată dimineaţa pe care o pierdusem de pomană (nici tu somn, nici tu probleme rezolvate), am mers la un cabinet particular din târg...(varianta mai antică a cuvântului oraş). Ei bine, e clar că particularii se respectă şi pe ei, nu? Programul începea la ora 9. Dar atunci când eşti bolnav şi nici programare n-ai, deja nu te mai grăbeşti. Sala de aşteptare era deschisă şi avea şi o grămadă de scaune. Am aşteptat deci să sosească şi medicul X. Acesta sosi şi, înainte de a intra în cabinet, se interesă despre fiecare pacient care aştepta (chiar dacă avea sau nu programare). A respectat toate programările, după care a început să ia pacienţii, în ordinea priorităţii date de (probabil) gravitatea problemei. Deşi eu eram persoana care se ţinea cu mâna de stomac încontinuu, am rămas total uimită de faptul că m-a invitat în cabinet. După ce i-am zis eu cam tot ce mă durea, s-a gândit că ar trebui să fac o endoscopie şi un ecograf al abdomenului superior (stomac, ficat). Ne-a informat mai întâi asupra costurilor şi odată primit acordul, au început şi operaţiunile. Nu zic că a fost uşor, dar e mult mai bine când personalul medical care se ocupă de tine îţi vorbeşte frumos ( nu ca alţii din spitalul judeţean care consideră că unui copil de 2 ani care plânge după operaţie ar trebui să-i spui "taci, în crucea mătii!")..în fine...trecând peste această paranteză de la care nu m-am putut abţine, trebuie să spun că explicaţiile de după investigaţie au fost clare şi pe înţelesul oricui, ceea ce mi-a lăsat o foarte bună impresie. Mi-a explicat omul exact ce am şi ce n-am voie să mănânc în perioada de 4 săptămâni de tratament. Totul super. Faptul că reţeta m-a rupt la buzunar, e partea a doua...acum aştept să văd efectele. Vă sfătuiesc din toată inima că e de preferat să mergeţi la un cabinet particular chiar dacă daţi un ban, decât la poiliclinică şi să-şi bată joc de voi! De preferat să nu aveţi nevoie! MULTĂ SĂNĂTATE TUTUROR!

sâmbătă, 22 august 2009

Unde eşti Hippocrate să vezi...(?) Partea a II a

Într-un final, cele două personaje (nenea sictirit de la informaţii şi încă o doamnă) schimbă rapid ceva, iar el se fixează pe cealaltă parte a gemuleţului care se deschide cu un trosnet puternic. Brusc, toate schimburile de reţete de prăjituri, toate poveştile (care de care mai impresionante) de viaţă, toate dezbaterile nobile despre politică şi fotbal se opresc, lăsând să se mai audă doar câte un vaiet surd. Victorioşii acestei dimineţi îşi primesc, parcă nevenindu-le să creadă ce noroc a dat peste ei, biletele de ordine. Liniştea nu a durat însă decât până la momentul în care a cincea persoană de la rând (care, coincidenţă-avea trimitere tot la Gastrointerologie), primeşte minunata informaţie că biletele la această secţie, s-au epuizat......aşa subit. Deci nici dacă le dădea la ceilalţi patru dinainte, câte două bilete, tot nu le epuiza (şi mă îndoiesc cumplit că cei patru aveau toţi trimitere la această secţie).
La auzul acestei informaţii, aproape jumătate din spectatori, s-au înghesuit la micuţul gemuleţ să ceară o explicaţie (îmi dau seama cât de norocos s-a simţit nenea, că între el şi pacienţi exista acest salvator gemuleţ)
În secunda doi ieşeam pe uşă, trântind-o cu cât mai mult năduf. Aşa mă mai tentase să-l filmez...şi chiar aveam aparatul la mine...in fine. Următorul meu gând a fost să mă duc la un cabinet particular!...(cine vrea să afle cum eşti tratat în România, într-un cabinet particular, să revină- VA URMA!)

vineri, 21 august 2009

Unde eşti Hippocrate să vezi...(?) Partea I

Am şi eu o curiozitate...în ziua de azi medicii mai depun "Jurământul lui Hippocrate"? Sau, judecând după faptul că azi cuvintele nu prea mai au însemnătate pentru mulţi, acest jurământ nu reprezintă decât câteva cuvinte convenţionale. Vă voi lămuri pe parcursul articolului, care este rostul acestei introduceri, dacă nu o bănuiţi deja.
Din nefericire, zilele trecute a trebuit să apelez la acest gen de "meşteri". Eu sincer am cam ezitat, dar stomacul meu nu ţine cont de sentimentul meu de frică. Am început cu o vizită la medicul de familie care mi-a eliberat o trimitere (nici nu mă aşteptam să mă trateze el), la secţia de Gastrointerologie. Cum era deja ora 13 m-am gândit că aş putea trece pe la Policlinică măcar să întreb asupra itinerariului ce trebuia parcurs până a ajunge la medicul specialist. Nenea de la informaţii, cu un sictir absolut, ce ar fi scos din sărite şi cel mai calm om de pe Terra, începe să-mi explice în termeni mult prea formali, că pe lângă trimitere mai aveam nevoie şi de o dovadă a faptului că sunt asigurată şi mă mai informează că în cursul următoarei dimineţi trebuia să vin să stau la rând, poate-poate prind unul din cele 9 numere (eu ştiam că de obicei erau 10 numere, dar în fine...) Vin aşadar dimineaţă la ora 6 să prind rând...când deja în faţa noastră mai erau aproximativ o sută de persoane, majoritatea bătrâni. Primii, sprijineau triumfători, pervazul din faţa gemuleţului de la informaţii, cu câte un vraf de hârtii de culoarea roz, albastră, albă sau verde (cel mai probabil trimiteri şi alte documente necesare) La 7 , dicolo de gemuleţ se iveşte lumina unui neon vechi şi două siluete ce se învârt fără o ţintă precisă... Bătrânii încep să frământe în mâini teancul de hârtii...... (VA URMA!)

miercuri, 12 august 2009

luni, 10 august 2009

vineri, 7 august 2009

Călătorii înapoi...

acum este...




...dar fost-a odată...



...şi-au rămas doar amintiri...









duminică, 2 august 2009

Tu crezi


Tu crezi că ochii scrutători de fiară,
Ascund un suflet blând şi infantil sută la sută.
Tu crezi că poţi să fii actor şi fără şcoală.
Dar ce păcat-în viaţa asta... scurtă,
Tu încă n-ai aflat,
Că ochii mei pătrund şi dincolo de mască.
Nu te mai strădui să pui pe faţă pastă
Din miere de albine.
Cuvintele te dau de gol.
Şi totuşi cam târziu!
Tot ţin la tine...






(4 cc.)