marți, 24 februarie 2015

Cronica unei marți

E marți și plouă. Sunt suficient de inspirată să ies din casă în teniși deschiși la culoare. Mi se păruse mie, după aerul ce intra pe fereastră, că ar veni primăvara. Ies cu un prieten până la Lidl. Ce poate fi mai mișto decât shoppingul într-o după-amiază ploioasă? Da, știu, nu-mi răspundeți. :)) El caută ceva mâncare, dar se blochează la raftul cu ștergătoare auto, singura chestie pe care o și achiziționează. Eu...eu mă bucur că n-am găsit ce căutam. În schimb mi-am găsit printre rafturi un prieten, pe care nu-l văzusem de ceva vreme, ce se plânge că s-a îngrășat, dar totuși dă târcoale unui raft cu paste.
Caut și în Auchan ce nu găsisem la prima căutare. Găsesc doar o parte din ce căutam. Ne verificăm priceperea și montăm sincron ștergătoarele în parcarea subterană. Trecem pe la benzinărie să umflăm roțile mașinii...surpriză, ni se sugerează mai degrabă să mergem la vulcanizare, un ventil vrea să evadeze. Încep procedura de schimbare a roții, dar se pare că amicul n-are cheie pentru roți...super, și cricul este unul cam anemic pentru mașina asta, bine că am eu mașina plină de scule auto. Ajungem, așadar, la vulcanizare. Plouă mărunt, s-a lăsat întunericul. Eu sunt tot în teniși, lângă o baltă. În dreapta se văd doar farurile mașinilor ce coboară de pe pasarelă, în stângă o stație aproape neluminată și peste drum de ea un bloc pus în evidență de vreo cîteva firme luminoase printre care o bancă și o farmacie. Scot mâinile din buzunare și-mi cade o monedă în noroi. Băiatul de la vulcanizare se apleacă și o recuperează pentru ca apoi să mi-o înapoieze. Cu un supliment de noroi, dar totuși... Nu-i așa că a fost drăguț?
A, că uitam, până la urmă am găsit și restul de la ce căutam...la Billa. Și până la urmă cineva și-a cumpărat și mâncare, pe lângă ștergătoare.
P.s. Tocmai mi-am amintit ce visasem noaptea trecută...un service, pe prietenul întâlnit la Lidl și încă vreo câteva chestii...ciudat.

luni, 16 februarie 2015

For sale #1


Ia dă rapid un search
Și zi-mi tot ce ai de vânzare.
Și zici că nu mai ai nimic?
E-n regulă...
Aș putea face contrabandă
Cu gândurile tale...
Tu dă-mi un catalog
Și eu mă uit...cuminte.
Pot chiar să fac un backup
La tot ce ai în minte.


-to be continued-


sâmbătă, 14 februarie 2015

Happy Fifty Colivi cu inimioare

Țineți minte cazul japonezului care a rezervat anul trecut, de 14 februarie, jumătate de sală de cinema, după șablonul unul da/unul nu pentru ca eventualele cupluri să nu poată sta prea aproape? Un fel de Grinch al Sfântului Valentin. Eu m-am simțit așa aseară. Doi indivizi băteau prin uși să ceară diverse chestii, încercând probabil să agațe pentru unul dintre ei, pe careva pentru ziua de azi.  Au reușit să atragă doar...o vizită a poliției. Astfel băiețașii n-au agățat decît o interdicție...tristuț pentru cel a cărui prietenă stă aici. N-o mai poate vizita. Muhahaha.
E sâmbătă dimineață. Vremea seamănă mult a primăvară. Feblețea mea mă așteaptă în parcare să ne plimbăm împreună. Sunt Moșii de iarnă. Mergem la cimitir. Zumzet, lume, soare, lumânări, tămâie...alei pietruite, alei desfundate. Mă amuză coincidența celor două sărbători. Caricatura de mai jos exprima perfect situația. Cred că doamna aia seamănă puțin cu bunică-mea. Dacă vorbiți cu ea nu mă spuneți...
La plecare sesizez că am jumătate de cimitir lipit de ghete. Cred că unii încearcă să evadeze. Să îi anunțe cineva că prin târg nu e nimic grozav. Doar chioșculețe cu chinezării și florării cu prețuri săltate brusc, așa încât și garoafele de vrei să le iei pentru cimitir sunt scumpe. Doar lumânările par a se fi ieftinit. Pentru 2 lei m-am făcut cu 4 bucăți. Acestea fiind spuse, bucurați-vă de mesele romantice. Grumpy Ghost merge să înfulece niște colivă...fără inimioare de ciocolată.

P.S. Încă mai citesc sinopsis-uri despre Fifty Shades of Grey...și încă nu m-au convins să-l vizionez.

luni, 2 februarie 2015

Red Free Boring Hall

După un weekend petrecut la țară, Fabi luase în greutate și nu era rezervorul de vină, nu se umpluse peste noapte. Erau kilogramele de pământ din interior. Așadar, ajunse amândouă la civilizație, am mers la spălătorie, la cea la care mergem de obicei. Nu suntem doar noi, am mai racolat o prietenă. La spălat exterior era coadă, așa că ne-am rezumat la o spălare de înterior. Am parcat, am deblocat toate portierele, am luat de prin ea orice ar fi părut tentant, am comunicat comanda și am urcat pentru un ceai.
-Ceai nu avem, zise chelnerița.
-Ok, atunci cafea?
-Nu avem nici cafea.
-Aveți ceva?
-Pepsi și apă.
-Perfect...un Pepsi și o apă.
-Apă avem doar minerală.
-Minerală atunci...
Am vedere fix spre mașină. Îmi sorb băutura făcând pauze de tastat pe facebook și pentru a face conversație. O mulțime de angajați roiesc în jurul lui Fabi...ocupându-se de mașina din stânga, de cea din dreapta...apoi apar altele de care se ocupă. După o oră, când deja am început să fac poze la sticla goală și la manichiura colegei de suferință care butonează neliniștită telefonul, mă decid să cobor și să întreb care e treaba.


 Sunt liniștită și trimisă înapoi sus, cică mă anunță baieții când e gata. Colega îmi zice că asta sigur e o strategie de a le face mai multă consumație...măcar de-aș avea de unde alege. Mă rog, încep să-mi fac câteva selfie-uri.


Îmi amintesc că își dăduse un prieten un ckeck-in în acest loc, cu descrierea „De plictiseală”. Oare la asta se referea? După încă jumătate de oră, timp în care afară s-a și întunecat, unul dintre baieți urcă. Îl întreb dacă mașina e gata. Se uită nedumerit la mine. Îi explic care e mașina. Nu știe nimic...îi mai explic odată că aștept de o oră și jumătate. Coboară și în sfărșit văd că cineva îi deschide lui Fabi portierele. Zic cu voce tare că m-aș duce să îi ajut cu o lanternă...că nu pricep cum o spală pe întuneric. După încă un sfert de oră (normal, atâta le lua să aspire) vine și mă anunță că e gata. Cobor și o întreb pe chelneriță cât face afacerea. Se uită încurcată la mine și-mi zice că e din partea casei. Ok, ok, atunci consumația...o doamnă mai în vârstă (probabil proprietara) îmi zice că și consumația e din partea casei. Îmi ia vreo 3 secunde să procesez informația. Zic mulțumesc și plec. În urmă chelnerița spune oftând: „Doamnă, cum să le mai zic? E mocca, e gratis, e din partea casei?”
Încă nu îmi dau seama dacă totul s-a datorat comentariilor mele și întarzierii lor sau au avut ei vreo zi promoțională. Să ne fie de bine, zic!