vineri, 2 aprilie 2010

Transport în comun partea a II-a

O altă dimineaţă frumoasă-aceeaşi suburbie. Pământul îmbibat puternic de ploaia de astă noapte, geme sub greutatea a zeci de prichindei, liceeni şi muncitori, ce aşteaptă nerăbdători să ajungă la destinaţie. Toată lumea cunoaşte pe toată lumea, toată lumea salută pe toată lumea, toată lumea discută cu toată lumea. Aşteptarea asta comună îi face mult mai sociabili, ba chiar şi celor ce n-au dormit din cauza unei dureri de măsea, li se descreţesc frunţile. Se vorbeşte, bineînţeles, despre acest sport extrem numit „mersul cu troleul”. Aici se întocmesc listele cu lucruri făcute să dispară de cine ştie ce oameni îndemânatici, aici se trece în condică fiecare neşansă de a fi călcat pe picior, fiecare haină agăţată în catarama genţii unei oarecare cucoane, fiecare cot incasat în stomac din partea celor ce se luptă să coboare, fiecare ocazie (din ce în ce mai rară) de a prinde un loc pe scaun, fiecare frână care a condensat întreaga populaţie undeva între ultimele două scaune şi lista ar putea continua şi mult şi bine. Cu toate acestea, întârzierea acestui mod de locomoţie, le provoacă tuturor agitaţie. Se nasc tot felul de ipoteze: „Poate au uitat să dea ceasul înainte”; „Poate fac şi ei grevă, doar sunt şi ei oameni.” ; „Nu vedeţi măi că în ailaltă direcţie au trecut deja 3 maşini? Nu e grevă...”. Cu toate astea, conserva pe roţi refuză să-şi facă apariţia...e deja şi jumătate. Până acum trebuia să treacă patru asemenea mijloace de transport. Abia unul se conturează la orizont....ajunge în staţie dar e deja plin, sau aproape plin. Oricum, cele câteva locuri de pe scară fură ocupate de cei mai sprinteni. Restul,...Dumnezeu cu mila, că doar suntem în Săptămâna Mare. Cei rămăşi privesc spre feţele lipite de geam atît cu invidie cât şi cu milă. Doi copii stau oarecum separaţi de restul grupului...aşteaptă parcă ceva. Da, întradevăr aşteaptă. După ce unul dintre ei încheie al treilea şi ultimul apel telefonic, în intersecţie apăru o maşinuţă ce se putea presupune că fusese albă şi curată înainte de a fi scoasă din garaj. Cei doi urcară. Era vizibil că şoferul nu era deloc încântat de trezirea aşa matinală, dar copii trebuia duşi la şcoală. Pe drum, domnul cu maşina albă, depăşi troleul ce părea că se va dezasambla până la staţia următoare. Despre cei ce au rămas să aştepte, putem vehicula că sunt şi în acest moment în aceeaşi staţie, aceeaşi suburbie.

2 comentarii:

  1. cam adevarat,desi nu prea merg cu troleul cred ca e destul de enervant...stii ce astept eu de la tine,Oana?o noua poezie de aia cum stii tu :)

    RăspundețiȘtergere