Știi momentul ăla în care îți simți înșelată încrederea dar nu poți să zici nimic pentru că te simți în aceeași postură? Înșelarea încrederii tacită și reciprocă? Cam așa. Nu e rea intenție, e autoprotecție... Aloo, abia recunosc față de mine anumite chestii, încă mă cert cu acel alter-ego încăpățânat din mine. Cum să mă cert și cu cineva din afară pe aceeași temă când îmi dau seama că și o parte din mine mă ”trădează” ? Nu-mi place să mi se scormonească în suflet, mai ales cu japca. De-atâția ani mi s-a dezvoltat un fel de carapace, nu foarte opacă-îmi dau seama, în care mă retrag la primele semne de depășire a imaginarului spațiu privat al sufletului. O să pun un semn de circulație ”Interzis” mai clar ca să nu mai trebuiască să încalc eu alte reguli, ok? Nu-mi place să le încalc și încălcarea lor nu mă face să mă simt deloc bine. O să încorporez aici scuzele pe care ar trebui să le spun în realitate (poți s-o iei ca pe o lașitate, e pe-aproape de adevăr).
p.s. Nu vreau ca feedback o ”discuție”. Multumesc pentru înțelegere! :)
Pt. S&A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu