Şi în vis e la fel

Ţi-ai luat în faţă o coală albă de hârtie şi începi să scrii: "Dragă X,...". NU, nu, Nu! Ai scris oribil. Ce e cu "D-ul" ăla stâlcit? Rupi foaia şi iei alta. Începi din nou: "Dragă X, nu ştiu dacă ştii (şi dacă nu ştii îţi spun eu), că [...] Cred că e mai bine să [... ] Dar mai întâi vreau să mă lămureşti [...] Aştept răspuns. [...] (îi mai repeţi de două ori că vrei răspuns) Să ai mare grijă de tine! [...] Cu drag, Y." Hai că dă bine şi un p.s., aşadar: "P.S. Bănuiesc că e logic că..."
Împătureşti hârtia în două şi o pui la mijlocul unui caiet. Te întâlneşti cu poştaşul şi îl rogi să se asigure personal că scrisoarea va ajunge exact la destinatar. Dar exact, exact! Acum stai ca pe ace..."Oare a primit-o? Oare a citit-o?". Mergi prin parc abătută şi te izbeşti din greşeală de.....poştaş. Ţi-a apărut pe faţă un zâmbet până la urechi. "I-ai dat scrisoarea? A citit-o? A trimis vreun răspuns?". Foarte uimit de atitudinea ta, poştaşul se dă un pas în spate şi-ţi arată mâinile goale. Tu continui monologul "Dar ce a zis? a zis ceva?" Poştaşul, încurcat "Da...ăăă". Îl întrerupi, izbită fiind de un val de speranţă care se sparge însă de continuarea replicii sale "A spus:"Nu. N-am!" "
Te revolţi! Începi să-l înjuri în toate limbile pământului.... Încet, încet ai mai uitat. Acum te mai gândeşti doar trecător, ce o mai fi făcând? Adormi liniştită...te trezeşti în mijlocul unei intersecţii. Lângă tine opreşte o maşină şi în maşină, ghici: e EL. Urci şi bucuria imensă de a-l vedea, te împinge să-i zâmbeşti laaaaaaaaarg şi să-l îmbrăţişezi! Încerci să-l întrebi de scrisoare, de fapt începi să-i povesteşti totul de la capăt, dar tocmai pe la final, când să ceri răspunsul.....dispare. Cazi ca printr-un tunel şi ajungi tot la el. Stă la o masă şi se uită la tine. Îţi spune că este o grămadă de timp. Totul e aşa....frumos. Parcă aici se termină toate problemele tale. Întorci capul să te lămureşti unde eşti exact, dar când întorci capul înapoi....el a dispărut din nou! Nu mai ai timp să realizezi nimic altceva căci te trezeşti. Sună alarma... Concluzia e clară: Şi în vis e la fel!

Instinct de turmă

Instinctul de turmă este acel impuls (în general exista la animale -şi spun "exista", pentru că şi oamenii l-au adoptat cum nu se putea mai bine!), care îl face pe individ să gândească cu un fel de invidie/orgoliu mioritic- (impropriu spus "gândească"-dacă ar gândi s-ar desfiinţa expresia). Îmi permit să vă ofer nişte exemple ale omului simplu, care pare să fi fost odată ca niciodată în perfectă armonie cu natura: "da' di şi sâ aibâ ghiorghi 2 casâ şâ io nu? da' di şi sâ n-am şâ io maibac ca don' becali?". Nici nu îndrăznesc să întreb unde-a dispărut specia aceea de oameni simpli care se mulţumeau cu pâinea care o aveau pe masă şi cu faptul că îşi munceau pământul ca să obţină respectiva pâine... Nu! Acum toată lumea vrea să fie în rând cu "lumea":)).

Hopa, ghostie că ai cam derivat de la subiect...revenind la acelaşi instinct de turmă. Cel mai acut se vede în domeniul modei. Şi aici nu mă refer la cei care prezintă moda...mă refer la modul de a privi un om pe stradă să vezi ce mai e în "trend" să porţi primavara asta :-? Uite aşa au ajuns la modă fiecare la vremea lor, pantalonii evazaţi, tocurile cui, ochelarii "europeni"(ăia de-ţi acopereau jumătate de faţă), etc. De ce? Pentru că Geta a văzut-o pe Anişoara că de când o venit din Italia, unde-o cules măsline, îşi face altfel păru', se îmbracă cu chestii de-alea strâmte care abia acoperă abdomenul (în ciuda vârstei de 40 şi de ani..), poartă numai "bluji" strâmţi şi tocuri cui.....şi uite-aşa începe lumea "bună" să preia chipurile, exemplul occidental... Şi apropo de exemplul occidental......nu mă pot abţine să nu zic ceva şi de politică (deşi pe aici pe undeva şi intenţionam să ajung). Aici e instinctul de turmă şi mai accentuat: s-a trezit Marinarul într-o zi şi a zis "Da' ce băi, ha-ha-ha-ha-ha.....noi n-om putea să intrăm în uniune, băi? ha-ha-ha-ha-ha". Şi na, că am intrat...şi normal că instinctul funcţionează la putere maximă în continuare. Vrem în continuare să xeroxăm pur şi simplu ţările din vest......dar oare noi chiar aşa de dobitoci suntem , încât să nu putem face un şablon propriu?....las la latitudinea voastră raspunsul. Vă mai arat doar o fotografie sugestivă!

.

Palatul (care nu mai e al) copiilor

E destul de probabil să fi aflat că în curând Palatul Copiilor din Piatra-Neamţ, nu va mai fi al copiilor (prin contribuţia primăriei), ci al unor indivizi care îl vor transforma în cazino.




Nu am văzut nici un portret al lui Socrate Lalu (cel care a donat clădirea spre folosirea ei de către copii), dar mi-l pot imagina ca pe un bătrân burtos, cu barba deasă şi albă, veghind asupra palatului, fără încetare. Mergând agale pe alei, din când în când aruncând câte o privire şi înăuntru şi zâmbind blând şi încurajator unui pici care a scăpat pensula jos din mână, unuia care nu reuşeşte să termine de cântat toate notele de pe portativ, altora care nu reuşesc să găsească rima potrivită la poezie. Râde atunci când se uită la gloata de copii de afară, care se plimbă în nişte maşinuţe cu motor (gândeşte-"cât a mai evoluat tehnologia asta ...").



Mă gândesc ce ar spune Socrate Lalu în ziua în care copiii vor trebui să plece, atunci când de printre copacii din curte nu se vor mai auzi chiote de copii veseli, împreună cu zumzetul albinelor şi ciripitul păsărelelor...ziua în care va începe să se audă zgomot de zaruri şi "zumzetul" ruletei şi cine mai ştie ce...

Mi-l închipui pe bătrânul Lalu, cu ochii umeziţi, la poarta palatului uitându-se îndurerat la ce au făcut urmaşii...şi el care spera că...dar oamenii sunt oameni şi sunt însetaţi de bani. Stă la poartă, pentru că amintirea lui se pierde uşooor, uşoor, între două pagini de istorie. La fel şi gestul lui şi peste încă ceva timp la fel şi clădirea...va rămâne doar o bucată de pământ îmbibat de amintiri, de pe strada Stefan cel Mare.



Şi uneori un bătrânel burtos cu barba albă şi ochi blânzi se va opri să se uite peste gard şi din ochii lui vor apărea două lacrimi...

Ca-n tren! şi totuşi am ieşit din tunel...

Povestea a început de prin toamnă/iarnă(nu mai ţin minte exact)...se hotărâse că va exista o expoziţie pe tema"Portret" în cel mai scurt timp. Termenele au început să curgă: "înainte de vacanţa inter-semestrială" , "ba nu, că n-avem timp să lucrăm...în vacanţă inter-semestrială", "măi, cred că ar fi mai bine după vacanţă...", "hai gata, s-a hotărât: sigur între 1 şi 9 martie", "păi, să vedeţi că nu se mai poate...da' o facem prin aprilie...la începutul lunii".....şi la final, în grabă mare, în lipsă de spaţiu, panouri şi timp, după multe telefoane, mulţi nervi, etc... s-a hotărât şi data cea adevărată...29 aprilie 2009 în sala "Cupolă" a Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu. Până aici totul bine. Cine a avut timp (şi un interes crescut), s-a dus şi la panotare cu vreo 2 zile înainte. Cine nu(referire la propria-mi persoană), s-a dus în ziua cu pricina şi a rămas "tablou"(sau "fotografie"-după caz) când a observat că din cele vreo 12 fotografii, apărea....surprise: una singură... Morala: Dacă vrei să iasă un lucru bine, asigură-te personal că va fi aşa!

Cred că din fotografiile de mai sus/jos reiese atmosfera plăcută, pe care au sesizat-o ceilalţi (eu sigur nu), căci am plecat, însoţită de 1001 nervi fumigeni....în traducere, scoteam fum pe nas şi pe urechi, exact ca în desene animate!

Acum m-am calmat. Aştept să-i văd pe responsabili şi să-i "ghilotinez"(vorba Cristinei)!

"Îngerul digital" et comp.

Daţi-mi voie să revin asupra problemei cu cipurile. Vreau să vă recomand filmul "Îngerul digital". La final veţi fi probabil intrigaţi, speriaţi şi confuzi, dar este unul din puţinele lucruri care te fac să te gândeşti şi la partea spirituală a vieţii. V-aş spune mai multe despre film, dar vă las pe voi să interpretaţi ceea ce veţi vedea. După ce am vizionat filmul, mi-am propus să nu accept niciodată să fiu monitorizată sau ceva de genul ăsta. Surprise: Ieri la liceu ne anunţă că de la anul vom avea legitimaţii cu cod de bare(cred că cunoaşteţi faptul că în orice cod de bare există acele 2 bare verticale mai lungi decât restul, sub care nu există nici un număr şi care se repetă de 3 ori; acele bare semnifică numărul 6, iar dacă veţi desena/măzgăli capetele de jos ale barelor şi apoi veţi merge cu produsul la casa de marcat, aparatul acela nu va detecta produsul). Cred că din cauza aceasta o să-mi creez iar probleme cu diriga şi cu direcţiunea...ideea e că dacă îmi fac o asemenea legitimaţie, o să-i dau foc! Nu acceptaţi să fiţi marcaţi precum vitele! După ce vizionaţi filmul, vă aştept cu comentarii. Doamne, ajută!

Banii, unde-s banii?

Te-ai trezit de dimineaţă şi ai găsit pe noptieră o listă de cumpărături lăsată de maicăta. O citeşti şi mai adaugi încă ceva. Te duci la acelaşi super-market din colţul străzii, pui produsele în coş şi te îndrepţi spre casa de marcat.....tipa de la casă te întreabă sictirită şi mestecând o gumă( n-o fi dormit bine, înţelege-o) "cash sau cu cardul?"...îi zici "cash" şi bagi mâna în buzunarul drept...te albeşti la faţă şi te controlezi în fiecare buzunar...într-un final scoţi telefonul mobil şi apelezi "mama"(asta în timp ce oamenii de la rînd tuşesc cu înţeles şi cu răbdarea pe sfârşite). Începi conversaţia fără salut, trecând direct la ce te doare "mama, unde mi-ai lăsat banii pt cumpărături?"; îţi răspunde cu o întrebare"tu abia acum te-ai trezit? trebuia să fi făcut deja cumpărăturile..banii ţi i-am dat aseară, nu ţii minte?" îndrugi un "mulţumesc, săru' mâna" , îi închizi şi te scobeşti în memorie...banii.....banii....ooo da...păi memoria ta începe să se dezmorţească din mahmureală, nu?...păi acolo sunt şi banii, doar în memorie, căci i-ai cheltuit aseară în club, uitaseşi?... Îi zâmbeşti încurcat vânzătoarei care te fixează cu o privire de Neptun(nu vrea de la tine zâmbet, vrea doar BANII tăi! şi să pleci odată, căci ceilalţi clienţi încep să pună marfa înapoi pe raft..şi să plece). Îţi suni cel mai bun prieten care, norocul tău, e prin zonă şi vine să-ţi salveze onoarea... ştii proverbul ăla , nu? "..... să fii, noroc să ai.":)) dar nu uita "Ulciorul nu merge de multe ori la apă!"....şi un sfat de la mine : Cînd vă duceţi la cumpărături, asiguraţi-vă că aveţi bani (destui) la voi!

Partea nevăzută a...omului

Vi s-a întâmplat vreodată să vă faceţi o părere despre un om, doar după aparenţe, nu-i aşa? Dar cum vi s-ar părea ca majoritatea oamenilor să aibă o părere excelentă(părere care se spulberă după ce citeşti o carte -carte pe care o găseşti foarte uşor, dacă vrei) despre unul din cei mai mari povestitori ai noştri(se înţelege-român), anume Ion Creangă. Omul vesel, care-şi povesteşte faptele năstruşnice din copilărie în mult-prea-cunoscuta carte intitulată "Amintiri din copilărie", se pare că nu era chiar în rând cu cei din epoca sa.
În cartea "Ion Creangă-Viaţa şi opera", George Călinescu îl desfiinţează practic pe Creangă, dându-i pe faţă toate defectele mici, dar mai ales pe cele mari. Deşi faţă bisericească(având funcţia de diacon), Creangă are un spirit deloc conservator, tinde spre noutate, spre inovaţie şi asta chiar înpotriva superiorilor săi, cu care are numeroase conflicte pe care diaconul Creangă nu se străduieşte câtuşi de puţin să le aplaneze, ci înteţeşte focul cu orice ocazie. Îşi sfidează toţi superiorii şi mai ales rânduiala bisericească, tăindu-şi pletele şi barba. Nici în calitate de cap de familie n-a fost un model, nefiind tipul de soţ fidel şi în nici un caz un om prea blând. În ciuda faptului că se răzvrăteşte împotriva dogmelor din acele vremuri, el rămâne cu concepţiile sale învechite ce îşi aveau originea în Humuleşti, şi anume una dintre ele că "femeia nebătută e ca moara neferecată". Nu ezita nici o clipă în a aplica soţiei sale, care de altfel l-a părăsit, câte o corecţie. Nici cu fiul său nu a fost prea blând, interzicându-să i se adreseze cu "tată" , şi impunându-i să-i spună "domnule", precum i se adresau toţi elevii.
Vedeţi deci cum îţi poţi forma o părere greşită despre un om...în cazul prezentat mai sus din cauza faţadei pe care o impune societatea şi pe care nu prea are nimeni curajul să o distrugă. În acelaşi mod poţi greşi, formându-ţi o părere proastă despre un om cumsecade dar pe care nu-l cunoşti decât din punctul de vedere al altora. Aşadar, atunci când judeci un om, încearcă mai întâi să-l cunoşti destul de bine pentru a spune ceva plauzibil...omul mereu va avea şi o parte nevăzută pe care n-o va afişa şi în public! Vă urez "noapte bună" şi până data viitoare încercaţi să cunoaşteţi oamenii mai bine, înainte de a-i judeca greşit! Informaţi-vă!