Dependenti de libertate

Palatul (care nu mai e al) copiilor

E destul de probabil să fi aflat că în curând Palatul Copiilor din Piatra-Neamţ, nu va mai fi al copiilor (prin contribuţia primăriei), ci al unor indivizi care îl vor transforma în cazino.




Nu am văzut nici un portret al lui Socrate Lalu (cel care a donat clădirea spre folosirea ei de către copii), dar mi-l pot imagina ca pe un bătrân burtos, cu barba deasă şi albă, veghind asupra palatului, fără încetare. Mergând agale pe alei, din când în când aruncând câte o privire şi înăuntru şi zâmbind blând şi încurajator unui pici care a scăpat pensula jos din mână, unuia care nu reuşeşte să termine de cântat toate notele de pe portativ, altora care nu reuşesc să găsească rima potrivită la poezie. Râde atunci când se uită la gloata de copii de afară, care se plimbă în nişte maşinuţe cu motor (gândeşte-"cât a mai evoluat tehnologia asta ...").



Mă gândesc ce ar spune Socrate Lalu în ziua în care copiii vor trebui să plece, atunci când de printre copacii din curte nu se vor mai auzi chiote de copii veseli, împreună cu zumzetul albinelor şi ciripitul păsărelelor...ziua în care va începe să se audă zgomot de zaruri şi "zumzetul" ruletei şi cine mai ştie ce...

Mi-l închipui pe bătrânul Lalu, cu ochii umeziţi, la poarta palatului uitându-se îndurerat la ce au făcut urmaşii...şi el care spera că...dar oamenii sunt oameni şi sunt însetaţi de bani. Stă la poartă, pentru că amintirea lui se pierde uşooor, uşoor, între două pagini de istorie. La fel şi gestul lui şi peste încă ceva timp la fel şi clădirea...va rămâne doar o bucată de pământ îmbibat de amintiri, de pe strada Stefan cel Mare.



Şi uneori un bătrânel burtos cu barba albă şi ochi blânzi se va opri să se uite peste gard şi din ochii lui vor apărea două lacrimi...

Ca-n tren! şi totuşi am ieşit din tunel...

Povestea a început de prin toamnă/iarnă(nu mai ţin minte exact)...se hotărâse că va exista o expoziţie pe tema"Portret" în cel mai scurt timp. Termenele au început să curgă: "înainte de vacanţa inter-semestrială" , "ba nu, că n-avem timp să lucrăm...în vacanţă inter-semestrială", "măi, cred că ar fi mai bine după vacanţă...", "hai gata, s-a hotărât: sigur între 1 şi 9 martie", "păi, să vedeţi că nu se mai poate...da' o facem prin aprilie...la începutul lunii".....şi la final, în grabă mare, în lipsă de spaţiu, panouri şi timp, după multe telefoane, mulţi nervi, etc... s-a hotărât şi data cea adevărată...29 aprilie 2009 în sala "Cupolă" a Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu. Până aici totul bine. Cine a avut timp (şi un interes crescut), s-a dus şi la panotare cu vreo 2 zile înainte. Cine nu(referire la propria-mi persoană), s-a dus în ziua cu pricina şi a rămas "tablou"(sau "fotografie"-după caz) când a observat că din cele vreo 12 fotografii, apărea....surprise: una singură... Morala: Dacă vrei să iasă un lucru bine, asigură-te personal că va fi aşa!

Cred că din fotografiile de mai sus/jos reiese atmosfera plăcută, pe care au sesizat-o ceilalţi (eu sigur nu), căci am plecat, însoţită de 1001 nervi fumigeni....în traducere, scoteam fum pe nas şi pe urechi, exact ca în desene animate!

Acum m-am calmat. Aştept să-i văd pe responsabili şi să-i "ghilotinez"(vorba Cristinei)!