Ţi-ai luat în faţă o coală albă de hârtie şi începi să scrii: "Dragă X,...". NU, nu, Nu! Ai scris oribil. Ce e cu "D-ul" ăla stâlcit? Rupi foaia şi iei alta. Începi din nou: "Dragă X, nu ştiu dacă ştii (şi dacă nu ştii îţi spun eu), că [...] Cred că e mai bine să [... ] Dar mai întâi vreau să mă lămureşti [...] Aştept răspuns. [...] (îi mai repeţi de două ori că vrei răspuns) Să ai mare grijă de tine! [...] Cu drag, Y." Hai că dă bine şi un p.s., aşadar: "P.S. Bănuiesc că e logic că..."
Împătureşti hârtia în două şi o pui la mijlocul unui caiet. Te întâlneşti cu poştaşul şi îl rogi să se asigure personal că scrisoarea va ajunge exact la destinatar. Dar exact, exact! Acum stai ca pe ace..."Oare a primit-o? Oare a citit-o?". Mergi prin parc abătută şi te izbeşti din greşeală de.....poştaş. Ţi-a apărut pe faţă un zâmbet până la urechi. "I-ai dat scrisoarea? A citit-o? A trimis vreun răspuns?". Foarte uimit de atitudinea ta, poştaşul se dă un pas în spate şi-ţi arată mâinile goale. Tu continui monologul "Dar ce a zis? a zis ceva?" Poştaşul, încurcat "Da...ăăă". Îl întrerupi, izbită fiind de un val de speranţă care se sparge însă de continuarea replicii sale "A spus:"Nu. N-am!" "
Te revolţi! Începi să-l înjuri în toate limbile pământului.... Încet, încet ai mai uitat. Acum te mai gândeşti doar trecător, ce o mai fi făcând? Adormi liniştită...te trezeşti în mijlocul unei intersecţii. Lângă tine opreşte o maşină şi în maşină, ghici: e EL. Urci şi bucuria imensă de a-l vedea, te împinge să-i zâmbeşti laaaaaaaaarg şi să-l îmbrăţişezi! Încerci să-l întrebi de scrisoare, de fapt începi să-i povesteşti totul de la capăt, dar tocmai pe la final, când să ceri răspunsul.....dispare. Cazi ca printr-un tunel şi ajungi tot la el. Stă la o masă şi se uită la tine. Îţi spune că este o grămadă de timp. Totul e aşa....frumos. Parcă aici se termină toate problemele tale. Întorci capul să te lămureşti unde eşti exact, dar când întorci capul înapoi....el a dispărut din nou! Nu mai ai timp să realizezi nimic altceva căci te trezeşti. Sună alarma... Concluzia e clară: Şi în vis e la fel!
Împătureşti hârtia în două şi o pui la mijlocul unui caiet. Te întâlneşti cu poştaşul şi îl rogi să se asigure personal că scrisoarea va ajunge exact la destinatar. Dar exact, exact! Acum stai ca pe ace..."Oare a primit-o? Oare a citit-o?". Mergi prin parc abătută şi te izbeşti din greşeală de.....poştaş. Ţi-a apărut pe faţă un zâmbet până la urechi. "I-ai dat scrisoarea? A citit-o? A trimis vreun răspuns?". Foarte uimit de atitudinea ta, poştaşul se dă un pas în spate şi-ţi arată mâinile goale. Tu continui monologul "Dar ce a zis? a zis ceva?" Poştaşul, încurcat "Da...ăăă". Îl întrerupi, izbită fiind de un val de speranţă care se sparge însă de continuarea replicii sale "A spus:"Nu. N-am!" "
Te revolţi! Începi să-l înjuri în toate limbile pământului.... Încet, încet ai mai uitat. Acum te mai gândeşti doar trecător, ce o mai fi făcând? Adormi liniştită...te trezeşti în mijlocul unei intersecţii. Lângă tine opreşte o maşină şi în maşină, ghici: e EL. Urci şi bucuria imensă de a-l vedea, te împinge să-i zâmbeşti laaaaaaaaarg şi să-l îmbrăţişezi! Încerci să-l întrebi de scrisoare, de fapt începi să-i povesteşti totul de la capăt, dar tocmai pe la final, când să ceri răspunsul.....dispare. Cazi ca printr-un tunel şi ajungi tot la el. Stă la o masă şi se uită la tine. Îţi spune că este o grămadă de timp. Totul e aşa....frumos. Parcă aici se termină toate problemele tale. Întorci capul să te lămureşti unde eşti exact, dar când întorci capul înapoi....el a dispărut din nou! Nu mai ai timp să realizezi nimic altceva căci te trezeşti. Sună alarma... Concluzia e clară: Şi în vis e la fel!
îmi cer drepturi de autor la poza. ne vedem la tribunal :))
RăspundețiȘtergerema scuzati:))... am uitat sa scriu ca poza o datoram lu' chocolatte:"> :D
RăspundețiȘtergere