Am dormit cu geamul deschis. Aseară era cald, s-a răcorit spre dimineață. Acum îmi pare rău că n-am tras măcar draperiile aseară. Îmi bate soarele direct în ochi. Din bucătărie aud știrile dimineții și începutul horoscopului. Strig: ”Dă sonorul mai tare!”. Volumul crește. Încerc să potrivesc ce aud cu realitatea...da, are dreptate. Sar din pat din două mișcări și ajung în bucătărie ” `Neața, fratello”. Ăsta se uită lung la mine și-mi zice că dimineață era când s-a trezit el. O fi fost, nu pot să-l contrazic, că dormeam. Prăjește niște pâine. Îi las avansul ăsta cu micul dejun și mă duc, să-mi lichidez datoriile față de fauna din curte. Așteaptă toate apă și poate și mâncare. Sunt încă în pijamale. Mestec și înghit greu vreo trei felii. Îmi amintesc de ”crantz crantz crantz”:). Zâmbesc în sinea mea și mă duc să-mi termin cartea. Petrec o ultimă jumătate de oră prin Barcelona jumătății secolului XX. Pe birou mă așteaptă o altă carte ce se vrea a fi roman-foileton. Nu știu prea bine ce vrea să însemne. Iau cartea și ies afară. Mi-am tapițat rudimentar o bancă cu o pătură și o pernă sub un rond de viță de vie nu foarte deasă, prin care pătrund petice de lumină. Arăt ca un dalmațian.
Căldura evidențiază parfumul unor flori roz sau mov ce stau în bătaia soarelui. Muștele sunt agitate. Dau târcoale unei felii de pepene lăsate de mine pe masă și unor mere căzute. Găinile de prin vecini par să anunțe că au umplut cuibarul. O persoană de etnie strigă pe stradă cât îl țin plămânii că are de vânzare ”Căzane pentru țuică. Doamnaaaaa, nu vreți un căzănel pentru țuică? Ieftin!”. Și-a pus coatele pe poarta mea și așteaptă răspunsul în timp ce, bănuiesc eu, a ”ginit” deja ceva de prin curte. Îl expediez rapid. În urma lui, un puradel tupeist se împinge în poartă cu două lighene de plastic la supra-preț. Zic tupeist fiindcă începe să-mi alunge pisicile ce stăteau întinse pe lețul de sus al propriei mele porți. Îl expediez și pe ăsta și completez în gând cu un ”Hai, sictir, cioară!” Una din pisici vine speriată la mine pe bancă și mi se așează în brațe, fix lângă laptop (da, și el toarce tot la mine în brațe).
Totul pare atât de patriarhal că începe să-mi sune în cap o melodie folk care începe cam așa: ”locuința mea de varăăă, e la țarăăă...”. Îmi întrerupe melodia zgomotul unui fierăstrău electric din vecini. Îmi iau bagajul și mă mut în casă. ”Dinastia Brătianu” trebuie savurată în liniște.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu