Şomer Vs. Părinte

Mi-a fost dat să văd, nu de mult, câteva scene de la un club sportiv, de fapt câteva conversaţii. Terminând antrenamentul, copilul îi spune mamei, (o doamnă respectabilă cu o ţinută pot spune ireproşabilă, cam elegantă însă pentru o sală de antrenament)...:
-Mama, vreau un suc.
- De unde să mai scot bani? Trebuie să-ţi iau şi echipametul...
-Cât costă?
-5 milioane (500 ron).
- Şi ai? întrebă copilul plin de speranţă.
- N-am!...dar te mai vând pe tine de restul. Încercă doamna să facă situaţia să pară amuzantă.
Într-un alt colţ doi taţi mândri peste măsură de progeniturile lor, dezbat aceeaşi problemă:
-Măi, eu n-aş fi avut de unde să-i dau....dar i-a dat bunicsu.
-Eu chiar n-am...sunt şomer. Cinci milioane e tot şomajul meu...eu din ce mai trăiesc?
Zece minute mai târziu, domnul şomer discută cu soţia sa, o doamnă spre 40 de ani, îmbrăcată casual, cu tenul uşor pătat de nişte pistrui nelalocul lor pe tenul ei cu tentă măslinie; are o privire de Neptun.
-Toţi au dat,....trebuie, na....chiar şi el (întoarce discret capul spre domnul cu care conversa mai înainte)...bine, a dat bunicul copilului, nu el.
-........
-Mă gândeam....să mă duc să....
Sprâncenele doamnei se arcuiesc ameninţător. El continuă:
-Să împrumut de la Sponsor...îi cer...
-Cui? Dna deja îşi arată dezacordul.
-Sponsorului...
-Nu ceri nimănui...nu avem şi gata... Vom vedea...apropo, facturile şi rata le-ai plătit? Dar asigurarea?
Confruntat cu aceste realităţi ce nu pot fi trecute cu vederea, dar mai ales aflat sub presiunea privirilor consoartei, domnul abordeaza alte ipoteze.
-Luna asta, da. Dacă nu, lasă că îi luam după, că şi aşa nu le aduce la toţi la fel.....vedem ce le aduce şi ne orientăm.

În drum spre maşină domnul îşi aminteşte:
-Îmi mai trebuie benzină...

Poveste

În miez de noapte,
Doi îngeri zurlii croşetează.
Fac planuri de vacanţă,
Atunci când zâna zorilor visează.
Sunt exilaţi de Domnul, din înalturi,
Căci peste voia Lui făcut-au cam prea multe salturi.
Sunt condamnaţi să-ncurce vieţi, destine,
Sunt condamnaţi s-aiba grijă de tine!
Şi viaţa asta pare, le prieşte.
Doar unul, câteodată, mai greşeşte...
Vrea să-şi taie aripile, să le lipească-ntr-un colaj.
Şi-atunci primeşte un mesaj....
Că Raiul, intra în şomaj.

Toamna...anotimp al poeţilor

La locul...fotografiei!

Time don't wait anybody

EU, Lăstunul!

Salutare...da, da, sunt eu!:D Eu, Dacia 500 (prietenii îmi spun Lăstun). EU, maşinuţa cu roţi de roabă, cu un singur stergător de parbriz si numai două faruri (nici nu mai ţin minte dacă am şi fază lungă...ei,nu mai contează....am semnalizări,deci e bine). În parcare nu mai era loc şi pentru mine...chiar şi locul pentru cei cu handicap era ocupat...de dita-mai bolidul. Eu m-am mulţumit cu spaţiul dintre parcare şi trecerea de pietoni. Vai, de aţi şti voi ce bine mă simt aici: soarele îmi mai încălzeşte puţin vopseaua, roţile mi s-au mai dezmorţit...după un deceniu de stat în garaj. Vă urez drum bun şi vouă, ălora mai mari si impunători. Să respectaţi viteză legală, cum fac şi eu de altfel.

p.s. Sunt înmatriculat la primărie. O fi bine?

Pentru toţi cei care au fost, sunt sau (Doamne fereşte!) vor fi bolnavi!

După ce citiţi cele două articole anterioare, sunt absolut sigură că veţi ajunge la aceeaşi concluzie ca şi mine! Decât să apelaţi la sistemul sanitar românesc, mai bine : Fugiţi! Fugiţi! Fugiţi! Unde vedeţi cu ochii! (ei, dacă nu vedeţi, mai bine consultaţi un oftalmolog...unul particular). Acum să revenim la firul poveştii. După toată dimineaţa pe care o pierdusem de pomană (nici tu somn, nici tu probleme rezolvate), am mers la un cabinet particular din târg...(varianta mai antică a cuvântului oraş). Ei bine, e clar că particularii se respectă şi pe ei, nu? Programul începea la ora 9. Dar atunci când eşti bolnav şi nici programare n-ai, deja nu te mai grăbeşti. Sala de aşteptare era deschisă şi avea şi o grămadă de scaune. Am aşteptat deci să sosească şi medicul X. Acesta sosi şi, înainte de a intra în cabinet, se interesă despre fiecare pacient care aştepta (chiar dacă avea sau nu programare). A respectat toate programările, după care a început să ia pacienţii, în ordinea priorităţii date de (probabil) gravitatea problemei. Deşi eu eram persoana care se ţinea cu mâna de stomac încontinuu, am rămas total uimită de faptul că m-a invitat în cabinet. După ce i-am zis eu cam tot ce mă durea, s-a gândit că ar trebui să fac o endoscopie şi un ecograf al abdomenului superior (stomac, ficat). Ne-a informat mai întâi asupra costurilor şi odată primit acordul, au început şi operaţiunile. Nu zic că a fost uşor, dar e mult mai bine când personalul medical care se ocupă de tine îţi vorbeşte frumos ( nu ca alţii din spitalul judeţean care consideră că unui copil de 2 ani care plânge după operaţie ar trebui să-i spui "taci, în crucea mătii!")..în fine...trecând peste această paranteză de la care nu m-am putut abţine, trebuie să spun că explicaţiile de după investigaţie au fost clare şi pe înţelesul oricui, ceea ce mi-a lăsat o foarte bună impresie. Mi-a explicat omul exact ce am şi ce n-am voie să mănânc în perioada de 4 săptămâni de tratament. Totul super. Faptul că reţeta m-a rupt la buzunar, e partea a doua...acum aştept să văd efectele. Vă sfătuiesc din toată inima că e de preferat să mergeţi la un cabinet particular chiar dacă daţi un ban, decât la poiliclinică şi să-şi bată joc de voi! De preferat să nu aveţi nevoie! MULTĂ SĂNĂTATE TUTUROR!