Jurnalul clientului nemulțumit

Nu sunt o bună actriță în rolul de cumpărător. Poate și din cauză că nu joc rolul prea des. Nici măcar în joacă, așa cum fac majoritatea oamenilor pentru a umple o porțiune de timp. Merg în magazine și se prefac că ar căuta ceva. Dacă vreau la muzeu, mă duc la muzeu, nu la mall. Să revenim. Caut o pereche de pantaloni. Nu am multe pretenții. Vreau să fie suficient de lungi,, să fie conici în partea de jos, să nu fie din material lucios sau elastic și să aibă buzunare! Neapărat buzunare! Nu că aș avea cu ce să le umplu...dar să fie! Mă plimb de la un stand la altul. Marfa e înghesuită, așezată aleatoriu, fără vreun criteriu anume. Materiale, culori și modele diverse împart același spațiu mic închiriat la un preț invers proporțional cu suprafața. Îmi dau seama că cele câteva criterii stabilite la începutul aventurii mele de cumpărător nu sunt de ajuns. Mai adaug câteva. Să nu aibă sclipici, broderii sau alte accesorii metalice. Operațiunea CABINA DE PROBĂ începe. Încep să mă gândesc că ar trebui dată o lege prin care cabinele de probă să nu aibă mai puțin de 1 metru pătrat. Mi-am călcat propriile bombeuri de cel puțin 5 ori în timp ce probam o singură pereche de pantaloni. Cabina de probă coincidea și cu depozitul de marfă al standului. E interesant cum mărimea 36 de la un anumit model poate fi mai mare decât 40-ul de la alt model. Am probat pantaloni bleu-marin, gri, negri, cu dungă, fără dungă, cu talie înaltă, cu talie joasă...și totul fătă vreun rezultat vizibil. Încă puțin și aș fi avut impresia că mi-am cumpărat o pereche de pantaloni invizibili precum nu-știu-care împărat din nu-știu-care poveste...bine că nu am ajuns și la stadiul la care să-i port. O zi de shopping ratat încununată de o ceașcă de ceai!