Cu ghiozdanul în spate și cu câte o geantă în fiecare mână, ajung la autogară. Șoferul microbuzului îmi ia cele două genți și, până să apuc eu să obiectez ceva, le îngrămădește răsturnate peste restul bagajelor. Tot ce pot să sper acum este că bagajele mele și ale celorlalți nu vor fi botezate cu ciorba de pui a mamei. Găsesc loc liber în al treilea rând, la geam. Îmi place să mă las furată de peisaj și să pot căsca în voie cu fața spre geam, fără să pun mâna la gură.
O fată pe care o cunosc din vedere se oprește în dreptul meu și întreabă dacă locul de lângă mine e ocupat. Îi zic mai întâi ”Salut”, să-i arat că eu încă o mai cunosc de când circulam amândouă cu troleibuzul. Cred că face un exercițiu de memorie, dacă e să mă iau după expresia de pe fața ei. Își lasă geanta să-mi țină companie și coboară pentru o repriză de pupături și îmbrățișări cu părinții.
Urcă, dar își continuă repriza de pupici și semne de la revedere cu ”babacii” prin intermediul geamului din stânga mea. Trebuie să recunosc că nu am înțeles din prima secundă ce căuta capul ăla gras, chel și cu o mustață de-o palmă, lângă geamul meu. Mai rămâne să scoată ea o batistă albă pe care să mi-o fluture în față. Încerc să fac abstracție de dialogul lor mut. Stau pe scaun de parcă mă feresc să nu mă atingă vreo bezea de-a lor. Cred că ar fi alergat și după microbuz, dar își parcaseră caleașca albă 4x4 neregulamentar și blocau fix calea de acces în autogară, așa că au trebuit să plece. Țin ghiozdanul în brațe, închid ochii și las muzica de la radio să mă adoarmă. Somn ușor!
Tare faza cu botezul :))
RăspundețiȘtergere