Cupola toată s-a crăpat,
Şi cade şi cheia de boltă.
Şi-n cioburi de vitraliu stă corpul tău tăiat,
Pe faţa ta nu-i urmă de revoltă!
În jurul tău o catedrală-ntreagă cade,
S-a dus şi crucea şi cealaltă navă,
În candeli, de pomană uleiul încă arde.
Doar temelia a rămas neştiutoare-ntreagă.
Simte doar vag cum de pe-altar căzut-a crucea,
Şi ultimul vitraliu cum se sparge.
Veni-va un potop cu stropi de veacuri
Şi catedrala-o va cuprinde între alge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu