Cronica unor alegeri așteptate

De data asta n-o să vă întreb precum personajul lui Caragiale: ”Eu cu cine votez?”
O iau la pas, însoțită de o doză de lehamite, prin comuna a cărui nume duce pe toată lumea cu gândul la Lizuca și Patrocle. Diferența e că nu văd nici zâne, nici bursuci și nici magie...doar pensionari ce adună frunzele, continuând prin a le da foc și a contempla norii de fum ce trec neregulamentar prin grădinile vecine și peste șosea. Părăsesc șoseaua principală și intru pe prima uliță. Văd un anunț interogativ pe stâlpul din intersecție. ”AI NEVOIE DE BANI?”...nu, nu, nu e un afiș pentru vreun studio de video-chat...e pentru o firmă de credite. Nu, mulțumesc, n-am nevoie...am nevoie de un job.
Are ”17”(71) anișori proaspăt împliniți ieri, este beneficiară a ajutoarelor de la primărie și se încăpățânează să voteze la plesneală. E vorba de bunică-mea și sper că jocul ei ”Din Oceanul Pacific/A ieșit un pește mic....etc” să nu-i ducă ștampila pe roșul neregulamentar în turul al doilea.
De ce nu-l votează ea pe neamț? Că nu e ortodox. -Bine, bre, dar primii doi regi erau ortodocși? Și ce, v-au interzis cumva să mergeți la biserică? Nu tot comuniștii au făcut asta?
Îmi închei vizita până nu se mai face o mică schismă în familia noastră diversă. În drum spre casă, pe partea dreaptă, îmi sare în ochi un afiș cu William Brînză. Auzisem de el, dar abia acum îi văd fața. Pe partea cealaltă de șosea sunt 3 afișe cu Ponta și 2 cu Tăriceanu. O sută de metri mai încolo, iarăși două cu Ponta. Bre, ăștia care vedeți mai multe afișe cu Ponta în același loc, puneți de două ori ștampila...o să conteze mai tare.

Impresia de civilizație dată de bucata de asfalt din prima jumătate a străzii secundare e trădată de îngrășământul eco lăsat în urmă de cireada de vaci. Un tractor, care sigur nu e de pe vremea lui Tăriceanu, ajunge la asfalt din sens invers, ocolește puștanii ce joacă fotbal în mijlocul străzii și trece în viteză pe lângă mine, lăsându-mă într-un nor de praf. În intersecție fac la dreapta. Peisajul familiar al cimitirului mă face să gândesc într-un mod ceva mai realist...ăștia nu mai pot vota, nu mai pot face nimic. Deci, votați, trăiți cât mai puteți !